Cronica economică a unei senilităţi premature

Parazit: Organism care trăieşte şi se hrăneşte pe baza altui organism
, căruia îi provoacă adesea daune, boli sau chiar moartea.
Senilitate: Stare patologică provocată de îmbătrânire şi caracterizată prin modificări structurale şi funcţionale de involuţie, fizice şi psihice, ale organismului uman.
"Cronica unei senilităţi premature". Un hit al celor de la Paraziţii. Din păcate, săptămâna trecută, în România am putut scrie o cronică eonomică a unei senilităţi premature. Premisele? Exact cum începe hit-ul celor de la Paraziţii. Adică să: "Ai orizonturi largi, însă o mică problemă, căci fereastra camerei tale are vedere la ghenă".
Luni, 29 septembrie. Preţul euro comunicat de BNR a fost de 3,7028 lei. S-a "spart" nivelul de 3,7 lei. Şi? A mai fost acolo, e drept, în data de 4 aprilie, adică în urmă cu o jumătate de an. Am spus-o şi atunci. E mai degrabă o cifră rotundă decât un eveniment extraordinar. Din aprilie până în octombrie s-au schimbat multe. Dar, în principal, s-a schimbat în urmă cu mai multe luni perspectiva de rating a României. De la stabil la negativ. Ultimul pas înainte de retrogradarea mediului investiţionat din ţara noastră, sub nivelul în care investiţia este recomandată la categoria "fără riscuri majore". Totuşi, un semnal. De altfel, în urmă cu mai puţin de 2 luni am fost încadraţi alături de Lituania, Letonia, Estonia, Ungaria, Bulgaria, în categoria economiilor vulnerabile. Un semnal. Mai puţin pentru cine? Mai puţin pentru premierul României, care, exuberant, i-a trimis elegant la naiba pe cei care fac prognoze economice despre România. Că el ştie mai bine decât analiştii de la etajele superioare ale instituţiilor financiare ceea ce se întâmplă. Oare?
Marţi, 30 septembrie. Preţul euro comunicat de BNR a fost de 3,7336 lei. Da, continuă deprecierea. Totuşi, o mişcare valutară mai mică de 1% de la o zi la alta nu e de natură să ne îngrijoreze instantaneu. Ci de natură să ne facă mai atenţi. Pentru că suntem vulnerabili. Ce face Parlamentul marţi? Votează la vedere, adică schimbând procedura standard, majorarea salariilor profesorilor cu 50% de la 1 octombrie. Toţi. Şi PSD, şi PNL, şi PD-L. Nerealizând contextul, fiind prea preocupaţi să se vadă cu mâna în sus când votează majorarea salariilor, cu mai puţin de 2 luni înainte de alegeri, când vor dori să îşi perpetueze statutul, dar nu pe baza propriului organism, ci trăind pe baza altui organism, al populaţiei, indiferent de faptul că deciziile nechibzuite pot provoca boli sau daune. Nu le pasă. Nu îi pasă nici ministrului Adomniţei. Care, deşi e membru al Guvernului, pare să fi involuat şi să uite prematur ce înseamnă orice cheltuială neacoperită de venituri. Şi votează. Între timp, mai trecuse prin Parlament o lege legată de pensii. Nu cea care majora punctul de pensie (asta e deja veche), nu decizia Guvernului de a majora punctul de pensie în avans de la 1 noiembrie (şi asta e veche), nu revenirea Guvernului de a majora pensiile în avans, de la 1 octombrie (şi asta e veche). Deşi sunt vechi, astea toate reprezintă costuri. Dar, pe lângă aceste costuri suplimentare, PD-L a mai băgat unul. Estimat la vreo 800 de milioane de euro
. După ce valoarea punctului de pensie a fost majorată, au majorat şi numărul de puncte de pensie, pentru grupele I şi II de muncă. Tot cheltuieli. Ce înseamnă aceste cheltuieli neacoperite de venituri? Înseamnă majorarea deficitului bugetar. Adică a îndatorării într-o perioadă extrem de scumpă. Ce înseamnă trimiterea deficitului bugetar peste 3%? Înseamnă posibila reducere a ratingului. Iar asta înseamnă că mai puţini bani, şi mai scumpi
vor veni pe viitor în România, iar cei prezenţi aici mai degrabă ar pleca înainte ca mediul economic să se degradeze. Iar asta înseamnă depreciere de curs. Şi, am spus încă din 1 octombrie, când preţul euro era 3,73, că asta ar putea să ne conducă repejor la 3,8 - poate chiar dincolo de 3,9. Din păcate, am avut dreptate.
Miercuri, 1 octombrie. 1 euro = 3,7348 lei. Relativă stabilitate. Calmul dinaintea furtunii. Între timp, în această sarabandă a cheltuielilor iniţiate de Guvern şi Parlament, ce s-au gândit paraziţii noştri? Hai să mai trăim un pic pe seama organismului gazdă. Ce? Noi nu dăm? Iar la Guvern se adoptă noi pomeni electorale: eliminarea plafonului pentru compensate, majorarea subvenţiilor pentru încălzire, majorarea burselor. Doar era 1 octombrie, şi miniştrii se adresau studenţilor. Adică, iar cheltuieli în plus peste ceea ce deja era prea mult. Apar dovezi de îmbătrâniri premature, caracterizate prin modificări structurale şi funcţionale de involuţie, fizice şi chiar exacerbări ale decidenţilor noştri. Ministrul Educaţiei se adresează studenţilor, spunându-le: ştiţi, am votat salarii, dar adio şcoli.
Joi, 2 octombrie. 1 euro = 3,7603. Ceva se întâmplă, pentru că, repejor, în jurul orei 14.00, euro s-a dus spre 3,81 de lei. Cuprins de panică, ministrul Economiei devine prăpăstios. La ora 15.15 iese într-o conferinţă de presă în care ne descrie dezastrul care poate fi provocat de majorarea salariilor profesorilor. Doar că, mai obişnuit în calitate
de poet cu metafora şi hiperbola decât în calitate de ministru cu folosirea şi înţelegerea cifrelor, calculelor şi indicatorilor macroeconomici, ministrul exagerează. Şi trimite deficitul bugetar care se amplifică prin noile cheltuieli până la 4-5% (oricum mult în condiţiile în care nu construieşti nimic din acest deficit suplimentar), la perspective de 7%. Nefundamentate suficient, negândite suficient, într-un mesaj neechilibrat şi panicos. Adică exact cum nu trebuie să facă ministrul de Finanţe într-o astfel de situaţie. Efectul? Euro urcă la 3,83 de lei. Iar primul-ministru începe să atace cheltuielile bugetare legiferate marţi, uitând, prematur şi imatur, că miercuri domnia sa însăşi amplificase aceste cheltuieli chiar şi mai mult, prin ceea ce votase la Guvern.
Vineri, 2 octombrie. 1 euro = 3,8720 lei. Hopa, domnilor, e groasă. Şi s-a făcut şi mai groasă. De luni până vineri, euro a devenit mai scump cu 4,5%. Iar un euro mai scump antrenează tot: rate mai scumpe, case mai scumpe, alimente mai scumpe, gaz mai scump. Tot. Dacă totul e mai scump, puterea de cumpărare scade. Probabil că pieţele, observând panica guvernamentală şi exuberanţa parlamentară, au exagerat puţin. Atunci când au trimis euro la 3,9155 lei.
Citez din cei de la Paraziţii: "Asta-i cronica întârziată a unei senilităţi premature", în care neatenţia, neştiinţa şi incompetenţa guvernamentală s-au unificat pentru a-şi bate joc de economie. E drept, ceea ce plătim acum este o factură care a început să fie scrisă la 1 ianuarie 2005, nu doar de liberali. La care completează încă foştii parteneri de guvernare - PD-L (vedeţi legea privind majorarea numărului de puncte de pensii). Întrebat la Realitatea TV dacă PD-L ar vota din nou în Parlament la fel ca săptămâna trecută legea privind majorarea salariilor profesorilor, şeful PD-L răspunde: "Da". Şi citez din nou din Paraziţii: "...şi reacţia întârziată a unei minţi imature". De ce?
Pe scurt: în România nu există cetăţeni de rangul I şi II. Nu poţi majora atât de mult salariile doar pentru o categorie socio-profesională. Şi atunci, şi alte categorii solicită majorări suplimentare, pentru că, fără aceasta, derapajele actuale şi viitoare îi vor afecta şi mai mult. Şi atunci, cât de matur este ca, după ce ştii că ai dat-o în bară, să şutezi tot acolo?
Şi, în loc de concluzie: Unde naiba s-a dus creşterea economică din ultimii 4 ani dacă profesorii au nevoie, după 4 ani de creştere economică, de majorări de 50%? Dacă şi funcţionarii publici la fel, cadrele medicale la fel? Răspunsul? S-a polarizat: 95% din creşterea economică s-a dus la 5% din populaţie, iar 5% la 95% din populaţie. Iar pentru cei 95%, este evident că nu ajunge. Distribuirea inechitabilă a bunăstării i-a făcut mai săraci, dar, simultan, şi mai atenţi. Şi, vor nu vor, în mai puţin de două luni, guvernanţii se vor întoarce la popor.