De-a proştii şi pedeliştii

Până acum eram convinşi că Boc face sluj, cuminte, în lesă şi nu iese din comenzile stăpânului Traian.

Şi nu doar el, ci toţi căţelandrii din PD-L, dresaţi să execute „şezi“, să se gudure pe lângă gardul Cotrocenilor sau să atace la comandă. Mai deunăzi, surpriză, am aflat că e de ajuns să le dai pe la nas democrat-liberalilor cu o momeală ca să îi duci unde vrei. „Au fost manipulaţi“ - explica Emil Boc solidaritatea parlamentarilor săi cu cei din celelalte partide atunci când s-a votat scandaloasa formulă de calculare a pensiilor privilegiate pentru deputaţi şi senatori. O scuză penibilă pe care nu o poţi asculta decât umplându-ţi gura ca să o arunci înapoi în faţă celui ce te ia de prost.

Incidentul cu pensiile parlamentare e doar cel mai recent, dar nu singurul, în care democrat-liberalii au încercat să îşi cureţe de cocleală blazonul de partid fără de prihană invocând, de câte ori făceau vreun pocinog, capcane nevăzute în care au fost împinşi de tot soiul de ticăloşi sau momente de rătăcire politică. Anul trecut, când s-a votat în unanimitate populistă majorarea tuturor pensiilor dintr-o suflare, PD-L a avut cam acelaşi discurs ca şi acum, la creşterea salariilor profesorilor: am mers şi noi în rând cu ceilalţi, e treaba Guvernului dacă are sau nu de unde să dea banii! Atunci scuza avea rostul de a-i salva de fulgerele lui Zeus, care făcea calcule în vârful Olimpului şi nu-i dădea sursa de finanţare.

Aşa şi de data asta, când Băsescu e iritat de victoria populistă a PSD din Parlament, care îl lasă pe el, ca preşedinte, să aleagă între a deveni simpatic dascălimii promulgând legea, urcându-şi însă în cap alte milioane de români, sau a se alia cu premierul şi cu armeanul de la Finanţe pentru a proteja economia
de explozia unei bombe cu ceas
. Discursul PD-L în chestiunea banilor aruncaţi profesorilor sau pensionarilor nu mai are nici un fel de credibilitate, câtă vreme e evident că interesul parlamentarilor PD-L atunci când ridică mâna în Legislativ, tocmai acum, înainte de alegeri, e acelaşi ca şi al celorlalte partide: prostirea alegătorilor.

Voturile din Parlament nu sunt însă singurele momente în care partidul lui Traian Băsescu a arătat că nu are nimic special în comparaţie cu cei pe care îi declară imorali, arivişti, ipocriţi sau corupţi. După cele două protocoale ruşinoase încheiate cu PNG - pentru împărţirea puterii în Consiliul General la Capitală - şi cu PRM - nu ştim nici până azi exact de ce -, diverşi lideri ai PD-L au exersat aceeaşi tactică a derobării prin ridicare din umeri (n-am ştiut, e regretabil, s-a decis la alt nivel). Adică iarăşi o capcană, internă de data aceasta. Ieftină stratagemă, ridicoli cei ce apelează la ea.

Oare cât cred democrat-liberalii că mai poate ţine şmecheria asta, încercând să scape din orice făcând pe proştii? Poate ar fi bine ca cineva din partid să decidă schimbarea tacticii, fiindcă altfel, la un moment dat - şi nu peste multă vreme -, chiar şi alegătorii cei mai toleranţi vor da din mână a lehamitate, gata convinşi: „Hai că m-am lămurit şi cu voi, chiar că sunteţi proşti!“.