Normalitatea lui Ion Iliescu

firmatia lui Ion Iliescu de ieri, potrivit careia indepartarea de la guvernare a PSD in 2004 a fost "o mare pierdere pentru tara", seamana izbitor (pastrand proportiile) cu celebra declaratie a fostului presedinte rus Vladimir Putin ca "destramarea Uniunii Sovietice a reprezentat cea mai mare catastrofa geopolitica a secolului al XX-lea". Aceeasi lume pe dos, aceeasi scara de valori rasturnata, aceeasi totala lipsa de adecvare la realitate.


Daca pentru cel din urma disparitia URSS a insemnat prabusirea "echilibrului" mondial al lumii bipolare, pentru cel dintai guvernarea pesedista reprezinta "starea de normalitate" a societatii romanesti. Daca ar fi sa ne luam dupa Iliescu, "guvernarea Vacaroiu a insemnat inceputul normalizarii", iar guvernarea Nastase "momentul culminant al aderarii euro-atlantice". Nici pentru unul, nici pentru celalalt oamenii n-au nici o importanta! Pentru Putin, sutele de milioane de oameni inchisi in uriasa inchisoare a "lagarului comunist" nu conteaza in fata "marii sale viziuni" despre o lume a echilibrului in care Moscova sa joace un rol-cheie. Pentru Iliescu sunt importante organizarea si coagularea statului, o societate "linistita", care isi fixeaza obiective si sarcini si nu-si iroseste energiile in dezbateri si controverse (intotdeauna sterile, desigur). O societate fara "factori perturbatori" de teapa lui Basescu, in care politicienii competenti de la PSD sa-si suflece manecile pentru a lucra cu seriozitate la propasirea tarii.


Tot asa cum fostul kaghebist de la Moscova nu a invatat niciodata la scoala de spioni ca nu are nici un rost sa visezi la impartirea lumii daca aceasta nu este o lume in care merita sa traiesti, batranul activist comunist nu a inteles niciodata ca normalitatea pe care o viseaza el este un imens pustiu, depopulat de oameni vii. Cand a adus minerii, Iliescu era convins ca acestia au tot dreptul sa apere normalitatea noilor institutii democratice. Ce importanta mai avea ca sute de oameni cat se poate de concreti au fost batuti cu bestialitate, unii poate chiar ucisi de militiile sale personale, cand Statul era salvat?
Guvernarea Vacaroiu a reprezentat, inainte de toate, triumful capitalismului securist al jafului national. Va amintiti de Bancorex, de Caritas, de Dacia Felix? De totala izolare internationala a tarii cand acelasi Iliescu era complet ignorat in Occident? si asta este, in viziunea lui Ion Iliescu, normalitate. Nu-i de mirare ca lui Sever Muresan i se pare astazi absolut normal sa pretinda banii
de la Dacia Felix.


Daca etapa Vacaroiu a fost una a tunurilor, guvernarea Nastase a fost una a coruptiei sistematizate insotite de autoritarism. Meticulosi si pedanti ca Nastase insusi, pesedistii au creat cateva institutii, precum cea a baronului local, si s-au apucat sa fure vartos, cu sistem si extrem de eficient. Pe plan extern, guvernarea Nastase a dezvoltat modelul privatizarilor dezavantajoase pentru Romania in schimbul sprijinului politic pentru aderarea la UE. Acesta este momentul culminant al normalitatii iliesciene, momentul lui Oprisan, al lui Mazare, al lui Sechelariu, Bittner si Iacubov. Momentul Rodicai Stanoiu. Normalitatea lui Ion Iliescu este o normalitate fara norme, care iti ingheata sangele in vine.
Cel mai grav este insa faptul ca cei care ar fi trebuit sa reziste acestei lumi moarte incep sa se adapteze normalitatii iliesciene. PNL a facut primul pas in momentul in care a decis sa treaca in tabara 322. Daca, asa cum afirma azi Iliescu, exista elemente comune intre PSD si PNL si daca, la legislative, PNL va alege sa mearga alaturi de PSD, atunci descinderea in infern a liberalilor va fi completa si ireversibila.


In partea cealalta, la PD-L, citesc ca toti cei noua candidati prezenti pe lista neagra a Coalitiei pentru o Guvernare Curata sunt fosti baroni locali PSD recrutati agresiv de PD-L in ultimul an. Este o alta forma de adaptare reusita.
si cand toate diferentele se vor fi sters in complicitati transpartinice, cand nu va mai exista nici speranta, nici furie, nici entuziasm, nici incredere, ci numai o imensa si stearpa apatie nationala, atunci vom sti ca normalitatea a triumfat.